Ieri, 24 august, s-au încheiat, la Beijing,a XXIX-a ediție a Jocurilor Olimpice de vara. Termenul provine din limba greacă, Olimpul fiind un munte cu altitudinea de 2.917 metri din Grecia. Vechii eleni considerau culmile acestuia ca fiind sălașul zeilor. Prima olimpiadă, conform izvoarelor istorice, a fost în anul 776 î.Hr.
De la acest an începe numărarea anilor la compatrioții lui Homer, după alte izvoare competiția a început mult mai devreme. Opinia publică din perioada contemporană consideră anul 1896 ca primele jocuri din istoria modernă. Evident, ele au fost organizate la Atena, inițiatorii dorind să recunoască grecilor marele rol pe care civilizația lor l-a avut pentru întreaga umanitate.
De atunci, s-au întâmplat destule lucruri. Performanțe exceptionale, scandaluri de dopaj, ratări incredibile, boicoturi politice, comercializarea competiției, toate acestea au făcut farmecul unic al unor întreceri urmărite cu mare interes pe tot globul.
Câteva evenimente au rămas în memoria ziariștilor și a publicului și dorim să le rememorăm, nu neaparat în ordine cronologică, pentru amatorii de detalii. De altfel, trebuie spus că multi dintre compatrioții noștri au fost, de-a lungul vremurilor, printre animatorii olimpiadelor. Cine o poate uita, de exemplu, pe Nadia Comăneci?
Curajul contelui Halassy
Ungurul, călcat de un tramvai în copilărie, avea piciorul stâng amputat deasupra genunchiului. Asta nu l-a împiedicat să câștige două medalii de aur și un argint de-a lungul a trei participări olimpice. Oliver Haltmayer pe numele său adevărat, a participat la trei Olimpiade, între 1928 și 1936, evoluând în 14 partide cu echipa națională a Ungariei de polo pe apă.
Interesant este că era și un foarte rezistent înotător, cucerind un argint european în proba de 1500 de metri la Europenele de natație de la Paris, in 1931. A decedat în 1946, împușcat de un soldat rus care a tras pentru a împiedica un furt dintr-un magazin de bijuterii. Din păcate, oșteanul, aflat sub influența alcoolului, a apreciat greșit ținta, iar glonțul rătăcit a pus capăt vieții contelui Halassy, care tocmai cobora dintr-un taxi.
Â
articol de Octavian METONI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER